top of page

Bullying-ul poate ucide

proiect inclus în programul de prevenire a violenței și infracțiunilor

în mediul școlar

„ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”

         Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate. Din păcate, acest fenomen a luat amploare în școli, mediu în care orice copil ar trebui să se simtă în siguranță.

         În România, mai mult de jumătate din elevii ciclurilor gimnaziale și liceale au fost, la un moment dat, supuși bullying-ului, arată un studiu sociologic realizat la nivel național de Organizația Salvați  Copiii. România se situează, din păcate, pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări din Europa, la capitolul bullying. Efectele bullyingului sunt dezastruoase în dezvoltarea copiilor, atât emoțional, cât și educațional. Oricare ar fi rolul pe care copiii îl joacă în episoadele de bullying - victime, agresori sau martori, urmările acestor experiențe pot fi: scăderea încrederii în sine, depresia, abandonul școlar, scăderea rezultatelor la învățătură, chiar și sinuciderea.

     De cele mai multe, ori copiii agresați nu cer ajutor. Fie pentru că nu vor să fie cunoscute experiențele umilitoare prin care au trecut, fie pentru că se tem de agresor, fie pentru că se simt deja izolați și consideră că nimeni nu vrea, sau nu îi poate ajuta.

       Doar 20% din incidentele de bullying întâmplate la școală sunt raportate. Drept urmare,  sprijinul pe care victimele ar trebui sa-l primească din partea adulților, nu apare. 

 

      Proiectul nostru își propune să ridice gradul de conștientizare și de implicare a profesorilor și tinerilor în recunoașterea și combaterea fenomenului de bullying.

Obiectivele pe care ni le propunem sunt: 

  • Creşterea nivelului de conştientizare a existenţei fenomenului bullying în rândul elevilor.

  • Dezvoltarea  competenţelor de cooperare şi relaţionare interpersonală în rândul elevilor.

  • Formarea de atitudini şi deprinderi de comportament prosocial în rândul elevilor.

  • Ridicarea nivelului de responsabilitate în rândul tinerilor.​

 

Activităţi propuse

EDIȚIA a IV-a

 Octombrie  2025

  • competiții de tenis de masa și de sah(faza pe școală)

  • lansarea atelierlor IT – de la elev la elev

 Noiembrie  2025

  • prezentarea fenomenului de tip bullying și a modalităților de combatere a acestuia- prezentari sustinute de către elevi participanți la prima ediție a proiectului, în cadrul unor ore de dirigenție, în liceul nostru și în școlile partenere

  •  întâlniri cu doamna profesor psiholog (consilier școlar)

 Decembrie  2025

  •  dăruire de cadouri, unor copii defavorizați

 Ianuarie 2026

  • întâlniri, dezbateri pentru a marca ziua Nonviolenței în școală        (30 ianuarie)

  Februarie 2026

  • echipa de robotica a liceului prezinta colegilor, din clasele a IX-a, oportunitatea de a participa la activități interesante în cadrul Cercului de robotică.(un mod de a colabora cu alți elevi)      

  Martie 2026

  • ateliere de meșteșuguri și promovarea tradițiilor

 Aprilie 2026

  • competiție sportivă  - șah(faza județeană)   

  Mai 2026

  • competiție sportivă – tenis de masă(faza județeană)

 

Echipa de proiect: 

coordonatori                                                                       

       prof. Cătălina Trufaș

       prof. Raluca Sima   

       prof. Aurelia Ion

       prof. Veronica Picuș, director                                         

membri 

     prof. Cristina Nazare - psiholog( consilier școlar)

     prof. Enel Dumitrașcu

     prof. Cristian Bejan

     prof. Ionel Lăzărică 

     

CRĂCIUNESCU ANDRA - Ioana Grigore.jpeg
IMG-20240320-WA0025_edited.jpg

©2023 NuFiIndiferent. All rights reserved

bottom of page